HomeEconomic

Ce soluții s-au găsit pentru angajații companiei RAAL, amenințați cu disponibilizarea. Meseriașii, „bătuți în cuie“

Ce soluții s-au găsit pentru angajații companiei RAAL, amenințați cu disponibilizarea. Meseriașii, „bătuți în cuie“

Prefectul Stelian Dolha e efctuat o vizită la compania RAAL pentru a discuta despre problema disponibilizării a sute de angajați, după cum anunțase compania săpămâna trecută. Conform informațiilor tranmise de către prefect, s-a găsit, ca alternativă, rduecerea timpului de lucru a angajaților.

De asemenea, meseriașii vor fi „bătuți în cuie“, deci nu se pune problema ca ei să fie disponibilizați. În urma discuțiilor, s-a luat în calcul soluția ca o parte din angajați să lucreze la jumătate din program.

„Personalul format din meseriași care corespund o să fie bătuți în cuie, restul vor fi împărțiți în două grupe – o saptămână la muncă, o săptămână acasă. 40% din personal rămâne angajat permanent, restul vor lucra jumătate din program. Aceasta este soluția pe care am găsit-o împreună cu Paul Ilieș, directorul general al marii companii bistrițene producătoare de sisteme de răcire și schimbătoare de căldură, RAAL.
Am fost îngrijorat de faptul că una din cele mai mari companii din județul nostru, furnizori pentru Continental, Porsche, Samsung, John Deer, Northvolt – o companie care lucrează cu Tesla și multe altele, a fost afectată economic de pandemia cauzată de coronavirus.
Forța de muncă pe care a creat-o RAAL nu este deloc neglijabilă, iar posibilitatea disponibilizării atâtor persoane a fost un șoc, drept pentru care am fost de îndată la RAAL pentru a discuta ce se poate regla din acest punct de vedere. Din fericire, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a dispus o măsură prin care statul oferă o indemnizație de 75% din diferența dintre salariul initial și salariul de după modificarea programului de lucru. Este un colac de salvare pentru acești angajați, dar și pentru firme, pentru perioada asta, care sper eu că e una de tranziție spre o perspectivă mai bună, în care pandemia cauzată de CoVid-19 va fi o amintire”, declară prefectul Stelian Dolha.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0