HomeEveniment

Două case din Viile Tecii, distruse de un incendiu. Familiile care locuiau în aceste imobile au nevoie de ajutor (FOTO)

Două case din Viile Tecii, distruse de un incendiu. Familiile care locuiau în aceste imobile au nevoie de ajutor (FOTO)

În după-amiaza zilei de luni, un puternic incendiu a distrus două case din localitatea Viile Tecii, în care locuiau în total 13 persoane, printre care și copii. În plină iarnă, cele două familii au rămas fără acoperiș deasupra capului. 

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a precizat că incendiul a izbucnit luni după-amiază, în jurul orei 17:00, intervenția pompierilor pentru stingerea focului fiind dificilă, cele două case fiind situate într-o zonă greu accesibilă autospecialelor.

Intervenția pompierilor pentru lichidarea incendiului a durat mai bine de două ore. Flăcările au afectat în totalitate acoperișurile celor două imobile.


Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jar sau de o scânteie de la o sobă neprotejată față de materiale care se pot aprinde ușor.

Dat fiind faptul că două familii au rămas fără acoperiș deasupra capului în plină iarnă, Parohia Ortodoxă Viile Tecii a făcut un apel la oamenii cu suflet mare și solicită sprijin pentru cele două familii.

”Două familii au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu. 10 copii împreună cu părinții lor au rămas doar cu hainele de pe ei în gerul iernii. Parohia Ortodoxă Română din Viile Tecii face un apel la bunăvoința oamenilor pentru a putea ajuta familiile acestea greu încercate. Dacă doriți să ajutați cu orice puteți aceste familii, cu haine, mâncare sau orice sprijin material sau financiar puteți suna la numărul de telefon al preotului paroh Bogdan Daniel – 0742 248 799. Dumnezeu să îi ajute să treacă peste această grea încercare”, este mesajul postat de Parohia Ortodoxă Viile Tecii pe o rețea de socializare.

Articolul Două case din Viile Tecii, distruse de un incendiu. Familiile care locuiau în aceste imobile au nevoie de ajutor (FOTO) apare prima dată în Mesagerul de Bistriţa Năsăud.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0