HomeTravel

Idee de weekend: escapadă cu bani puţini în Bergamo

Idee de weekend: escapadă cu bani puţini în Bergamo

Astă vară am organizat o mică excursie în  Elveţia. Și pentru că am ales să o vizităm într-o lună nu tocmai prietenoasă cu preţurile (iulie, adică), biletele de avion nu erau nici ele prea accesibile. Asta ne-a făcut să căutăm alte soluţii mai bune. Aşa am ajuns să zburăm pe aeroportul italian Bergamo, de unde ne-am continuat apoi călătoria către Elveţia cu trenul (numai bine, pentru că trenul era de altfel şi tematica vacanţei noastre).

Despre periplul nostru în Elveţia poţi citi aici, însă în rândurile ce urmează îţi povestim cum poţi avea un weekend de vis departe de casă, fără să scoţi o avere din buzunar.

Zborurile către Bergamo sunt extrem de ieftine din România, din majoritatea oraşelor, cu tarife începând de la 20 euro dus-întors. Majoritatea călătorilor folosesc aeroportul low cost din Bergamo pentru a ajunge în Italia, iar de aici merg apoi mai departe spre faimosul Milano. Aşa am făcut şi noi ani la rând. Mai puţin în vara asta.

Bergamo este compus, de fapt, din două orașe: Bergamo Basso, adică orașul de jos și Citta Alta, cetatea medievală, despre care povestim în acest articol.

Odată ajuns pe aeroportul din Bergamo, găseşti autobuz care te duce în centrul oraşului, fix lângă oraşul vechi. Costul unui bilet este de 2.30 euro. Ajuns aici, la baza dealului, există un funicular ce te urcă în cetate contra unei sume de 1.30 euro. Dacă te țin picioarele, poți urca în cetate și pe jos, cum se făcea odinioară.

Pentru că vorbim despre o scurtă escapadă în care să nu fii nevoit să scoţi mulţi bani din buzunar, îţi recomandăm să cauţi un zbor cu plecare dimineaţa din România şi întoarcere a doua zi, seara sau cât mai târziu. Aşa vei avea la dispoziţie două zile pline pentru explorat şi vei plăti doar o noapte de cazare.

Ca să ne bucurăm de o experienţă completă, noi am ales să ne cazăm în cetatea medievală, într-o clădire istorică pe care ţi-o recomandăm cu tot dragul. Am avut la dispoziţie un apartament cu dormitor, sufragerie şi bucătărie, pentru care am plătit 369 lei. Suma s-ar împărţi, desigur, dacă sunteţi 4, deci câştigul ar fi şi mai mare.

Buun. Ce poţi face însă vreme de două zile prin Bergamo?

Pe scurt, îţi recomandăm cu tărie să iei străduţele medievale la picior, să te opreşti cât mai des la micile cafenele şi să deguşti cât mai mult din bucătăria italiană, de care te poţi bucura din belşug în cetate. Pizza, paste, vin, polenta (adică mămăligă) gătită în fel şi chip, salate şi multe bunătăţi.

Mai jos, o scurtă înşiruire a obiectivelor principale pe care e imposibil să nu le găseşti mergând la pas prin cetate:

  • Piazza Vecchia (cu Pallazo Nuovo) și Piazza del Duomo, cele două piaţete din Citta Alta;
  • Palazzo della Ragione, un palat foarte vechi construit în 1199;
  • Basilica Santa Maria Maggiore, construită în 1137;
  • castelul Rocca, început în 1331 şi finalizat de venețieni, care au adăugat și zidurile lungi de 6200 m ce înconjoară cetatea. În apropiere, e de admirat şi parcul castelului;
  • Catedrala Bergamo;
  • vederea panoramică, pentru că nu poţi pleca din Bergamo fără să-ţi imortalizezi vizita cu oraşul pe fundal.

Pe lângă acestea, îţi recomandăm să treci şi pragul restaurantului Il Circolino Città Alta, un local ascuns pe o străduţă îngustă aflat în vechea închisoare a cetății, dar cu o grădină imensă şi vedere panoramică, preţuri decente şi mâncare demenţială.  Cunoscut în rândul localnicilor pentru bucătăria tradițională, vei avea nevoie și de puțin noroc să prinzi o masă liberă.

Un al loc în care ne-am ghiftuit de îl pomenim şi în ziua de azi este restaurantul La Dispensa di Arlecchino de tipul all you can eat buffet . Şi ce bufet! Pentru 15 euro/persoană ai la dispoziţie fel de fel de preparate italieneşti extrem de gustoase, fructe, prăjituri şi o servire super prietenoasă, aşa cum îi şade bine italianului. Unde mai pui că este fix in centrul cetății, pe o străduță liniștită. Dacă ți-e poftă de măncare italinească tradițională, aici e de tine.

Cu siguranţă vei avea parte şi tu de propriile descoperiri în materie de restaurante, pentru că sunt foarte multe locuri în care poţi mânca şi bea un pahar de vin bun. Te aşteptăm deci cu impresii despre ele în secţiunea comentarii. 🙂

Aşadar, dacă vrei să fugi de acasă un weekend, nu dispui de zile libere la munca, iar bugetul este limitat, fă o vizită cetăţii medievale din Bergamo. Nu vei regreta! Biletele de avion sunt ieftine, cazarea pentru o noapte nu face gaură prea mare în buget, iar destinaţia este extrem de ofertantă. Oraşul este foarte uşor de explorat şi chiar dacă îl poţi da “gata” în câteva ore, farmecul lui stă tocmai în terasele şi localurile unde poţi experimenta din plin celebrul şi autenticul “dolce far niente”.

The post Idee de weekend: escapadă cu bani puţini în Bergamo first appeared on Aventurescu.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1