HomeUltimele stiri

Jandarmii au spart mai multe petreceri de Revelion, organizate la cabane din Colibița sau Piatra Fântânele

Jandarmii au spart mai multe petreceri de Revelion, organizate la cabane din Colibița sau Piatra Fântânele

Cu toate recomandările făcute de către autorități, în noaptea dintre ani au existat și cetățeni care au ținut neapărat să sărbătorească intrarea în noul an la cabane, alături de mulți prieteni. Însă, petrecăreții au avut parte și de vizita jandarmilor.

Spre exemplu, potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, jandarmii montani au intervenit la o cabană din la Piatra Fântânele, unde era organizată o petrecere care deranja toți vecinii de la cabanele din imediata apropiere. În acest caz au fost aplicate un număr de șase avertismente scrise.

Totodată, jandarmii montani au intervenit și la o cabană din Colibița, unde, de asemenea, era organizată o petrecere, deși astfel de activități sunt interzise în această perioadă. În acest caz, pentru participarea la astfel de evenimente, jandarmii au aplicat două sancțiuni în valoare totală de 1.000 de lei. De asemenea, și organizatorul evenimentului a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei. Tot în acest caz, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice în zonă, jandarmii au mai aplicat o sancțiune de 500 de lei.

Tot în noaptea de Revelion, jandarmii au mai aplicat sancțiuni și pentru nerespectarea restricțiilor de liberă circulație. Atât la Piatra Fântânele, cât și la Colibița sau Figa au fost depistate șase persoane care se aflau în spatiul public după ora 23.00, fără a avea un motiv legal bine întemeiat, fiind aplicate în acest caz șase avertismente scrise.

Jandarmeria Bistriţa-Năsăud reamintește că, în conformitate cu prevederile legale, în vigoare se interzice:

  • desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
  • organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), în spații închise sau deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea saloane, cămine culturale, restaurante baruri, terase, cafenele, săli/corturi de evenimente.

Articolul Jandarmii au spart mai multe petreceri de Revelion, organizate la cabane din Colibița sau Piatra Fântânele apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0