România ar urma să preia 50% din proiectul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră

HomeEconomic

România ar urma să preia 50% din proiectul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunțat că Romgaz negociază pentru a prelua participaţia Exxon la proiectul de gaze Neptun Deep din Marea Neag

În spatele numirii lui Florin Iordache la Consiliul Legislativ. Blat sau capcană politică?
Ionuț Simionca (PMP): Sănătatea bistrițenilor este prioritară pentru mine în următorul mandat de parlamentar
VIDEO: Discuții aprinse, în interiorul USR-Plus. „Așa ar trebui să arate democrația într-un partid”

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunțat că Romgaz negociază pentru a prelua participaţia Exxon la proiectul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră, întrucât compania românească are o capacitatea financiară mai mare decât Petrom, partener egal în proiect.

Virgil Popescu a anunțat că Romgaz intenționează să achiționeze participația de 50% din proiectul Neptun Deep, deținută în prezent de ExxonMobil, care a anunțat recent că vrea să se retragă din România.

Romgaz ar urma să cumpere participația ExxonMobil din proiectul Neptun Deep

„Vom debloca investiţiile din Marea Neagră. Am abrogat OUG 114 (pe 2018 – n.r.), am modificat parţial Legea offshore – am eliminat acea obligaţie de a vinde o parte din producţie pe piaţa centralizată şi am introdus programul de gas release. După 6 decembrie, dacă e nevoie, Parlamentul urmează să modifice în continuare Legea offshore, astfel încât să existe o situaţie win-win, atât pentru stat, cât şi pentru investitori (…) Romgaz negociază în acest moment să preia întregul pachet al Exxon. Eu cred că Romgaz este o companie puternică, care poate, împreună cu Petrom, să exploateze gazele din Marea Neagră în condiţii de egalitate”, a anunțat ministrul Economiei.

De asemenea, acesta a precizat că Romgaz are în prezent capacitatea financiară de a achiționa participația de la ExxonMobil.

Ministrul Economiei anunțase încă de la sfârșitul lunii octombrie intenția statului român de a cumpăra participaţia de 50% din zăcământul de gaze Neptun Deep, deţinută momentan de ExxonMobil.

Sursa: Gândul.ro

Articolul România ar urma să preia 50% din proiectul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0