HomeSanatate

Supermarketuri și farmacii, amendate de Protecția Consumatorilor pentru vânzarea măștilor neconforme. VEZI care sunt:

Supermarketuri și farmacii, amendate de Protecția Consumatorilor pentru vânzarea măștilor neconforme. VEZI care sunt:

Cele mai importante supermarketuri din țară, precum și mai multe farmacii și chiar și un peco au fost amendate de Protecția Consumatorilor, după ce au oferit spre comercializare măști neconforme. VEZI care sunt acestea:

Protecția Consumatorilor a vrut să vadă cam ce măști ajung pe piață în România, motiv pentru care a realizat preț de o lună, prin sucursalele sale teritoriale, controale tematice. Aproape 600 de operatori economici au fost controlați, 66% dintre ei nerespectând prevederile legale în vigoare.

Potrivit Agerpres, în jur de 60% din măștile controlate nu se încadrau în prevederile legale în vigoare. Mai bine de 31 de milioane de măști au fost oprite temporar de la comercializare, iar 725.448 au fost scoase definitiv de la comercializare.

Printre companiile care au fost sancționate pentru că comercializau măști neconforme se numără Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Dedeman, Profi DM și chiar compania petrolieră Lukoil România. Au fost amendate și rețelele de farmacii Sensiblu și Help Net.

Printre neregulile constatate se numără lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare şi caracterizare, lipsa traducerii în limba română, lipsă instrucţiuni de utilizare, lipsă menţionare compoziţie material, lipsă declaraţie conformitate, lipsă marcaj de conformitate CE. Raportul ANPC a ajuns la Parchetul General.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0