HomeUltimele stiri

FOTO/VIDEO: Bistrițean mort într-o pădure din Baia Mare

FOTO/VIDEO: Bistrițean mort într-o pădure din Baia Mare

Clipe de groază ieri, într-o pădure din Baia Mare. Un bistrițean a căzut lat, în timp ce se afla la plimbare cu soția lui. Echipajul Salvamont nu a mai putut face nimic pentru el, fiind declarat decesul.

Salvatorii maramureșeni au fost solicitați ieri într-o pădure din municipiul Baia Mare.

O femeie a sunat la 112, solicitând ajutorul, după ce soțul ei, cu care se plimba, a căzut lat. Din nefericire, acesta a decedat.

Fiind o zonă cu o porţiune cu acces dificil, la faţa locului s-a deplasat o echipă de prim răspuns a SPJ Salvamont Maramureș pentru a acorda asistenţă la evacuarea victimei.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la spital în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Ieri, 9 noiembrie, ora 16.00, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați de către o femeie despre faptul că în jurul orei 15.00, în timp ce se afla cu soțul său, în pădurea Fâsova, situată în cartierul Firiza din municipiul Baia Mare, acestuia i s-a făcut rău și a decedat. Ajunși la fața locului polițiștii au identificat cadavrul ca fiind al unui bărbat de 55 de ani din Bistrița-Năsăud. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la spital în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Polițiștii continuă cercetările” transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

 

FOTO&VIDEO- Salvamont Maramures

 

 

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0