Administratorul unui magazin din Prundu Bârgăului, cercetat pentru că vindea articole pirotehnice fără a deține avizele necesare

HomeEveniment

Administratorul unui magazin din Prundu Bârgăului, cercetat pentru că vindea articole pirotehnice fără a deține avizele necesare

În timpul unui control efectuat în județul Bistrița-Năsăud, jandarmii au descoperit că într-un magazin din localitatea Prundu Bârgăului se vând art


În timpul unui control efectuat în județul Bistrița-Năsăud, jandarmii au descoperit că într-un magazin din localitatea Prundu Bârgăului se vând articole pirotehnice, dar administratorul magazinului nu deține avizele necesare pentru a comercializa astfel de produse. În această situație, jandarmii au luat măsuri. ”Un magazin din localitatea Prundu Bârgăului, care efectua acte de comerț cu materiale pirotehnice de mai multe tipuri, avea scoase la vânzare și articole din categoriile F1 și F2 – pentru comercializarea cărora este nevoie de avize din […]

În timpul unui control efectuat în județul Bistrița-Năsăud, jandarmii au descoperit că într-un magazin din localitatea Prundu Bârgăului se vând articole pirotehnice, dar administratorul magazinului nu deține avizele necesare pentru a comercializa astfel de produse. În această situație, jandarmii au luat măsuri.

”Un magazin din localitatea Prundu Bârgăului, care efectua acte de comerț cu materiale pirotehnice de mai multe tipuri, avea scoase la vânzare și articole din categoriile F1 și F2 – pentru comercializarea cărora este nevoie de avize din partea Poliției, respectiv a Inspectoratului Teritorial de Muncă. La vânzare erau scoase peste 5.000 de astfel de articole pirotehnice”, a declarat Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.

Având în vedere cele constatate, jandarmii au sesizat Poliția, administratorul magazinului fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, conform Legii nr. 126 din 1995 republicată, privind regimul materiilor explozive.

Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0