HomeUltimele stiri

Autoturism răsturnat în Bichigiu! Trei tineri, la spital

Autoturism răsturnat în Bichigiu! Trei tineri, la spital

Trei tineri din Bichigiu au ajuns sâmbătă seara la spital, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat în afara șoselei. Autoturismul era condus de o tânără de 19 ani, care se află printre cei trei răniți.

Modulul SMURD și un echipaj SAJ BN au intervenit în această seară în localitatea Bichigiu la un accident rutier, un autoturism fiind răsturnat în afara carosabilului, iar trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pe lângă echipajele medicale, la locul accidentului au intervenit și polițiștii.  

„Conform primelor date, o tânără de 19 ani, din Bichigiu, în timp ce conducea un autoturism de teren pe Drumul Comunal 42, pe direcția Bichigiu-Coșbuc, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afară părții carosabile. 

În urma accidentului, conducătoarea auto și 2 pasageri de 23 și 20 de ani, ambii din Bichigiu, au fost răniți și transportați la spital.

Tânără de 19 ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis Crina Sârb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud. 

Compartimentul Rutier din cadrul Poliției Orașului Năsaud continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii accidentului.

Articolul Autoturism răsturnat în Bichigiu! Trei tineri, la spital apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 2