Beat la volan în Ajun de Crăciun, un bărbat din Măgura Ilvei s-a oprit în zidul unei case

HomeUltimele stiri

Beat la volan în Ajun de Crăciun, un bărbat din Măgura Ilvei s-a oprit în zidul unei case

Un bărbat din localitatea Măgura Ilvei s-a ales cu dosar penal în Ajunul Crăciunului, când a pierdut controlul unei autoutilitare pe care o conducea

Un bărbat din localitatea Măgura Ilvei s-a ales cu dosar penal în Ajunul Crăciunului, când a pierdut controlul unei autoutilitare pe care o conducea și aceasta s-a oprit în zidul unei case. Oamenii legii au stabilit că șoferul consumase alcool înainte de a se urca la volan.

În seara de 24 decembrie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au deschis un dosar penal de conducere cu alcoolemie în cadrul căruia efectuează cercetări. Vizat este un bărbat de 64 de ani, din Măgura Ilvei, care, în timp ce conducea o autoutilitară, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu peretele unui imobil. Din fericire, nu au fost înregistrate victime”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul a fost de 0.61 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și continuă cercetările în acest caz.

Articolul Beat la volan în Ajun de Crăciun, un bărbat din Măgura Ilvei s-a oprit în zidul unei case apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0