HomeEconomic

Cum explică specialiștii scăderea incidenței în Bistrița-Năsăud: testare insuficientă pentru Covid-19

Cum explică specialiștii scăderea incidenței în Bistrița-Năsăud: testare insuficientă pentru Covid-19

Potrivit biostatisticianului Valentin Pârvu, în orașe precum Bistrița incidența a început să scadă nu pentru că populația este mai vigilentă, ci pentru că nu se testează suficient. Asta în condițiile în care prefectul Stelian Dolha a precizat ieri că locuitorilor municipiului li se datorează ieșirea din carantină.

Bistrița a ieșit ieri dimineață din carantină, după ce a reușit să-și scadă incidența cazurilor de Covid-19 de la 9 la sub 5. Este singurul oraș-municipiu din țară care a reușit această performanță în doar două săptămâni de carantină.

Prefectul Stelian Dolha a precizat ieri într-o conferință de presă că ieșirea din carantină se datorează oamenilor care s-au conformat și au respectat regulile. O analiză a Bistrițeanul.ro arată faptul că scăderea incidenței în Bistrița pare să fie direct proporțională cu scăderea numărului de teste efectuate și că încărcătura pe ATI și pe Secția Covid a Spitalului Județean de Urgență Bistrița este departe de a fi confortabilă. Întreaga analiză o puteți vedea AICI.

Întrebat cum explică faptul că a scăzut numărul de teste efectuate, prefectul Stelian Dolha a spus ieri în conferința de presă:

„Numărul de teste a scăzut pentru că solicitările sunt mai puține, dar asta nu înseamnă că noi la Spitalul Județean Bistrița și, bineînțeles, varianta privată nu testează. A scăzut numărul solicitărilor. (…) E bine dacă numărul de teste a scăzut. Asta înseamnă că suntem cu un pas înainte și ne îndreptăm spre o însănătoșire a populației”.

Părerea prefectului Stelian Dolha nu este împărtășită și de către specialiști. Potrivit biostastisticianului Valentin Pârvu incidența mică denotă testare insuficientă. Specialistul este îngrijorat de mortalitatea crescută și asta arată că nu se testează suficient și că la spital ajung cazurile grave, care nu mai au mari șanse. Încărcătura de la secția ATI Covid a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, care nu pare să scadă, deși s-a mărit numărul de locuri de mai multe ori în ultima perioadă, confirmă cele spuse de specialist.

„Sincer, eu sunt mai îngrijorat de aceste județe, care sunt în afara marilor centre universitare: Hunedoara, Argeș, Brașov, Bistrița-Năsăud, Arad, Caraș-Severin, Brăila. Toate aceste județe nu au neapărat o incidență foarte mare, însă observăm o mortalitate mare, adică pur și simplu avem multe decese, mult mai multe decât ar trebui, dacă ne uităm doar la incidență”, a declarat biostatisticianul Valentin Pârvu, la Digi24.

În ultimele două săptămâni, Bistrița-Năsăud nu a avut nicio zi fără un deces asociat infecției cu Covid-19. În 26 noiembrie s-au înregistrat nu mai puțin de 11 decese asociate infecției cu Covid-19.

De ce a scăzut numărul de teste realizate și cererea de testare? Un răspuns ar putea avea medicii de familie, care sunt primii care iau legătura cu bolnavii cu simptome și care facilitează testarea gratuită unde e cazul,

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1