Consilierii județeni au votat astăzi cei doi vicepreședinți ai instituției. Astfel, în fruntea județului, după Radu Moldovan – PSD, vor fi un vicepreședinte de la PSD și unul de la PMP. CINE sunt:
Astăzi a avut loc ședința de Consiliu Județean. Unul dintre punctele de pe ordinea de zi prevedea alegerea vicepreședinților pentru perioada 2020 – 2024.
Votul a fost unul secret, fiecare din cei 19 consilieri prezenți trecând pe la urne și exprimându-și votul.
În urma numărării voturilor consilierilor județeni, s-a stabilit ca în funcția de conducere a instituției, pe lângă Radu Moldovan – PSD, să fie și
”Din cele 19 buletine de vot, nu a fost niciunul nul, fiind astfel validate toate. Dintre voturile exprimate, Tabără Camelia -PSD a primit 19 voturi pentru, iar Tiberiu Kecskes – PMP, tot 19 voturi pentru. Astfel, cei doi vor fi vicepreședinții Consiliului Județean în următorii patru ani!” a explicat Radu Moldovan.
Din cei 31 de consilieri județeni au lipsit 12, majoritatea fiind din PNL.
Numărarea voturilor și desemnarea celor doi vicepreședinți, aici:

COMMENTS