HomeUltimele stiri

Se reduc restricțiile din municipiul Bistrița!

Se reduc restricțiile din municipiul Bistrița!

Incidența cazurilor de CoVid-19 în municipiul Bistrița, calculată fără focare, a scăzut sub 3/1000 de locuitori, astfel că se reduc o parte din restricțiile aplicate aici pentru a preveni răspândirea bolii, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Astfel, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00.

De asemenea, sunt valabile aceleași reguli și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Am reușit după o perioadă destul de lungă să scădem sub pragul de 3 cazuri la 1000 de locuitori, incidență care ne permite să redeschidem restaurantele și cafenelele, dar și alte tipuri de activități economice care timp de câteva luni au fost închise. Suntem totuși cu puțin sub acest prag mai permisiv din punctul de vedere al restricțiilor, astfel că rugămintea mea este să fim în continuare vigilenți, pentru a ne continua drumul spre normalitate. Vă mulțumesc pentru responsabilitatea pe care ați demonstrat-o!”, a transmis prefectul Stelian Dolha.

Restricțiile din municipiul Bistrița au fost modificate prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr.124/27.12.2020 și intră în vigoare în data de 28 decembrie.

Prefectura Bistrița-Năsăud atrage atenția că se respectă în continuare legislația impusă de prelungirea stării de alertă, precum și cea care privește unitățile administrativ-teritoriale cu incidența între 1,5 și 3/1000 de locuitori.

Articolul Se reduc restricțiile din municipiul Bistrița! apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0