HomeUltimele stiri

Un celebru chef a ales Bistrița-Năsăud pentru prima zi din 2021. La masa cui s-a „dres” după Revelion

Un celebru chef a ales Bistrița-Năsăud pentru prima zi din 2021. La masa cui s-a „dres” după Revelion

”Să-mi faci gogoși!” i-a cerut Ninei Rus. Asta după ce le-a spus celor care-l însoțeau ce e MUSAI de gustat din meniul Păstrăvăriei Rin. Un celebru chef a ales să poposească în județul nostru în prima zi a noului an.

A sărbătorit trecerea dintre ani în Maramureș, zona din România de care e cel mai îndrăgostit. Apoi, însoțit de prieteni, a poposit, în prima zi a anului 2021 în județul nostru. Și s-a așezat la masă la Păstrăvăria  Rin.

”Să-mi faci gogoși! – asta mi-a zis. Și i-am făcut! Și bineînțeles, i-am oferit și afinată. El e fanul meu cu afinata. S-a și distrat când i-am spus că afinata e și preferata lui Radu Moldovan” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Nina Rus.

A ajuns pe la ora 11.00 și a poposit aproape patru ceasuri.

La doamne și la copii le-am făcut papanași, dar și Scărlătescu a vrut, pe lângă gogoși. Le-am servit la toți preparate din pește. Au mâncat ciorbă și pește în crustă de mălai, că asta le-a recomandat chef-ul” a mai spus bistrițeanca.

Nina Rus a participat la emisiunea Chefi la Cuțite, ajungând până în semifinală. A făcut parte din echipa lui Chef Dumitrescu, dar, preparând produse din pește, s-a apropiat mai mult de chef Scărlătescu. Ambii chefi au vizitat-o pe Nina Rus la păstrăvăria ei din Romuli.

 

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0