HomeEconomic

Cum vedea șeful ISJ Mihai Mureșan perchezițiile direcției anticorupție pe când conducea Goldiș-ul: „Descinderile DGA, o rutină”

Cum vedea șeful ISJ Mihai Mureșan perchezițiile direcției anticorupție pe când conducea Goldiș-ul: „Descinderile DGA, o rutină”

La puțin timp după ce a preluat ISJ, Mihai Mureșan, pe mâna căruia a mai fost inspectoratul școlar și în guvernarea precedentă PNL, se face ramarcat prin schimbarea din pix a zeci de directori cărora le-a expirat mandatul. Acesta s-a mai făcut „remarcat” în 2013, când cataloga drept „o rutină” o descindere a DGA la Universitatea Vasile Goldiș, pe care o conducea.

Mihai Mureșan este profesor de fizică de câteva decenii deja, activând la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”. De anul trecut din martie este inspector școlar general, după ce a mai condus Inspectoratul Școlar General în timpul guvernării PNL, iar pentru doi ani a fost și adjunct al instituției, când USL era în floare.

Cu o relație extrem de proastă cu jurnaliștii, fiind de negăsit mai ales pentru cei incomozi, Mihai Mureșan se lăuda la final de 2020 că a rezolvat problema tabletelor pentru elevi, însă uita că elevii au nevoie și de Internet pentru a participa la cursurile online. Întrebat dacă știe unde nu există acces la internet și participarea la cursurile online nu este posibilă, indignat, Mihai Mureșan ne-a trimis să întrebăm providerii de Internet. Mai multe detalii puteți citi AICI.

Începutul de 2021 îl prinde pe Mureșan tot în gura lupului, după ce se scapă, din pix, de 24 de directori cărora le-a expirat mandatul. Da, legea îi permite, că doar le-a expirat mandatul directorilor. Totul se putea face mai civilizat și cu un dram de respect pentru directori, mai ales că unii dintre ei au aflat din presă că urmează să fie schimbați peste noapte.

Se puteau organiza concursurile pentru posturile vacantate înainte ca mandatele directorilor să expire și atunci nu era nimeni acuzat de politizarea școlilor din județ. Printre „interimarii” care au ajuns să conducă diferite școli pentru o perioadă de timp se numără un profesor acuzat că a bătut o copilă în urmă cu câțiva ani și un  altul care nu îndeplinea nici măcar unul dintre cele trei criterii esențiale pentru a ocupa funcția de director, chiar și provizoriu. Mai multe detalii despre schimbarea peste noapte a directorilor de școli puteți citi AICI și  AICI.

Modul cum Mihai Mureșan percepe anumite lucruri îi șoca pe jurnaliști și în 2013, pe când conducea filiala bistrițeană a Universității „Vasile Goldiș”. Atunci, cataloga descinderile Direcției Generale Anticorupție drept…o rutină.

„Eu nu am întrebat-o pe secretară ce a făcut domnul respectiv de la DGA și ce a ridicat, în schimb am sunat la Arad să-i întreb pe ei și mi s-a spus să stau liniștit fiindcă e o chestiune de rutină. Așa mi s-a spus și gata”, spunea Mureșan, la acea dată, pentru o agenție națională de știri.

„Rutina” la care se referea Mureșan erau percheziții la filialele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din 8 județe, într-un dosar privind eliberarea unor diplome false. Ulterior, un profesor a fost găsit vinovat și condamnat, la fel și zeci de foști studenți ai universității, printre care și străini.

 

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0