Încă un dosar penal pentru obținere pe nedrept a îndemnizației pentru creșterea copilului! Pe cine vizează polițiștii

HomeUltimele stiri

Încă un dosar penal pentru obținere pe nedrept a îndemnizației pentru creșterea copilului! Pe cine vizează polițiștii

O femeie din comuna Matei s-a ales cu dosar penal pentru înșelăciune și fals, după ce a beneficiat pe nedrept de îndemnizație pentru creșterea copilu

O femeie din comuna Matei s-a ales cu dosar penal pentru înșelăciune și fals, după ce a beneficiat pe nedrept de îndemnizație pentru creșterea copilului. 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 8 decembrie, în urma unor controale efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Bănuită de comiterea faptelor este o femeie de 37 de ani, din comuna Matei, care ar fi beneficiat, pe nedrept, de o indemnizație de creștere a copilului. În cursul anului 2018, aceasta ar fi depus o cerere pentru acordarea indemnizației și ar fi declarat în mod fals că a desfășurat activități lucrative în cadrul unei societăți comerciale, existând suspiciunea că aceste venituri nu ar fi fost realizate din activități lucrative prestate efectiv„, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, polițiștii vor efectua în continuare cercetări cu privire la săvârşirea infracțiunilor pentru care a fost întocmit dosarul penal.

Articolul Încă un dosar penal pentru obținere pe nedrept a îndemnizației pentru creșterea copilului! Pe cine vizează polițiștii apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1