VIDEO „Anomalia” de la Sîngeorz-Băi. Orașul-stațiune înregistrează de trei ori mai puține cazuri decât Năsăudul

HomeSocial

VIDEO „Anomalia” de la Sîngeorz-Băi. Orașul-stațiune înregistrează de trei ori mai puține cazuri decât Năsăudul

Bistrița, orașul reședință de județ este de două zile în carantină. Carantina bate la ușă și la Năsăud, în timp ce Becleanul se confruntă cu un super

COVID-19: 141 de cazuri pozitive și 5 decese, în ultimele 24 de ore, în Bistrița-Năsăud
Gabriel Lazany: ”Secția de Terapie Intensivă și cea destinată pacienților COVID-19, la capacitate maximă”
VIDEO – Mesaj pentru toți cei care se confruntă cu provocarea cursurilor online: „Este nevoie de multă răbdare. Aveți încredere în voi”

Bistrița, orașul reședință de județ este de două zile în carantină. Carantina bate la ușă și la Năsăud, în timp ce Becleanul se confruntă cu un super-focar la spitalul orășenesc. Cine face notă discordantă în tot peisajul acesta îngrijorător? Tocmai orașul-stațiune Sîngeorz-Băi, care nu doar că are o incidență a cazurilor confortabilă, ci se poate lăuda cu de trei ori mai puține cazuri ca Năsăudul și cu mai puține cazuri chiar și ca unele comune.

De două zile, Bistrița se află în carantină, după ce incidența cazurilor nu doar că nu a scăzut sub 8/1000 de locuitori în ultima perioadă, ci chiar a trecut de 9. Aproape de carantină este și orașul Năsăud, după ce incidența a trecut de 6/1000. Becleanul se confruntă cu o altă problemă: are un focar destul de serios la Secția de Psihiatrie a spitalului orășenesc, care a dus incidența de cazuri la 11,1/1000 de locuitori.

Cel mai bine pare să stea Sîngeorz-Băi, unde locuitorii se pot bucura de mai multă libertate, restaurante și terase deschise, sau cel puțin se puteau bucura până la intrarea în vigoare a noilor restricții la nivel național.

Potrivit datelor furnizate de Instituția Prefectului, ieri, în 19 noiembrie, incidența înregistrată în orașul-stațiune era de 1,34/1.000 de locuitori. În data de 18 noiembrie, incidența înregistrată în Sîngeorz-Băi era de 1.26/mie, pe când în Năsăud era de 6.73, în Beclean trecea de 12/mia de locuitori, iar în Bistrița incidența ajungea la 9.4/mia de locuitori.

Ce înseamnă asta în cifre? Ei bine, în 17 noiembrie în Sîngeorz-Băi se înregistrau în total 69 de cazuri de Covid-19, cu doar două în plus față de ziua precedentă (16 noiembrie). Practic, în 17 noiembrie au fost depistați pozitiv doar doi cetățeni din Sîngeorz-Băi.

Să comparăm stațiunea cu Năsăudul, care are un număr apropiat de locuitori. În 17 noiembrie, Năsăudul înregistra 202 cazuri. În 24 de ore fuseseră depistați pozitiv 11 cetățeni.

Sîngeorz-Băi are de trei ori mai puține cazuri pozitive înregistrate în total de la începutul pandemiei decât Năsăudul, deși are cam același număr de locuitori. (Năsăud – 202, Sîngeorz-Băi -69)

Judecând după datele furnizate de Instituția Prefectului pentru data de 17 noiembrie, Sîngeorz-Băi are mai puține cazuri totale și ca unele comune: Maieru (82), Prundu Bârgăului (82), Șieu-Măgheruș (74), Șintereag (78), Teaca (76) sau Tiha Bârgăului (71).

Care este secretul sângeorzenilor?! Să fie testele mai puține? Să fie respectarea măsurilor de prevenție? Am vrut să vedem cât se testează în Sîngeorz-Băi comparativ cu alte orașe din județ, însă nicio instituție din județ care se ocupă de prelucrarea datelor ce țin de Covid-19 nu are astfel de date, defalcate pe unități administrativ teritoriale. Sunt „contorizate” doar strict testele pozitive, nu și numărul total de teste, realizate pentru fiecare comună/oraș.

Primarul orașului-stațiune Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău susține că la el în bătătură se testează mai puțin ca în alte zone urbane: „Nu se testează ca în zonele urbane mai mari mă refer. Este un oraș de munte, un sat cu blocuri să zic așa și oamenii nefiind nevoiți de anumite împrejurări să își facă testele, nu își fac testele și presupun că de aici rezultă…Sunt puține cazuri active la Sîngeorz-Băi, 10 dacă nu mă înșel. Noi ne bucurăm că rezultatul este acesta și cetățenii se pare că înțeleg că trebuie să se ferească și să fie mai precauți în această perioadă”.

Ce spun  oamenii?

Sîngeorzenii spun că stau bine la imunitate, că îi ajută aerul de munte și mișcarea făcută zilnic. Alții spun că în Sîngeorz-Băi se respectă regulile, iar alții spun că ajutorul vine din consumul de usutori, ceapă și…ceai de ghimbir. Mai multe despre ce cred Sîngeorzenii despre faptul că aparent Covid-ul i-a cam ocolit puteți vedea în materialul video de mai jos:

 

 

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0